...just my 2 cents on popular culture

...just my 2 cents on popular culture

Se afișează postările cu eticheta Sibiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sibiu. Afișați toate postările

miercuri, 18 septembrie 2013

ARTMANIA 2013




Alte obligaţii au făcut ca pastila  de anul acesta de ARTmania (ediţia cu nr.VIII) să fie puţin mai concentrată, am  sărit destul de multe chestii pe care oricum la bifasem anii trecuţi, încercând să mai ne şi odihnim puţin, după un an infernal (ca o paranteză, îmi reproşase consoarta anii trecuţi  -în glumă binenţeles că şi ea-i cam acelaşi aluat cu mine- că noi nu mai ştim să ne facem numa’ concedii d-astea “culturale” adică în loc să putorim şi noi la soare undeva, ca tot omu’ în concediu, noi mergem la concerte, batem muzeele, etc.)Adevarul e că în ultimii ani mi-am aranjat concediul (sau o parte ) să pice taman în perioada festurilor şi  concertelor ( recte, iulie-august).Am reuşit totuşi să mai facem un tur pe la Muzeul Astra din Dumbravă, să vizităm cele mai importante instituţii de cultură culinară din jurul Pieţei Mici şi să-mi iau jetoanele (elongated coins) de la Muzeul Brukenthal.

DAY 1
DEINE LAKAIEN

Nu fusesem prea hotărât sa-mi plasez o rezervare pentru cântarea cu pricina dar curiozitatea m-a făcut să-mi rezerv totuşi loc cu doua săptămâni înainte de fest, pe când mai erau doar 20 libere. Ajungând joi  în Sibiu şi trăgând la aceeaşi pensiune ca si in ultimii 3 ani ,după tura de oraş aferentă şi un mic aggiornamento cu minunăţiile culinare din zona Kleine Ring, la 8.00 PM trecute fix ne prezentăm în curte la nenea baronu’ Brukenthal, împreună cu alte in jur de 200 si ceva de persoane.Galeria Gothic vizitabilă la liber, ca doar e în temă.Personaje care mai de care, (de altfel mă aşteptam să găsesc anul acesta la Artmania toată floarea culturii goth având în vedere faptul că pe afiş se găsesc  Deine Lakaien şi Lacrimosa), cel mai exotic dintre acestia constatând că ne este si vecin la pensiune. Duetul german alcătuit din Alexander Veljanov (voce) si Ernst Horn (pian) m-au făcut să-mi piară toată oboseala după o zi de trezit la 6.00, drum cu trenul pe caniculă, etc.Vocea gravă a lui Alexander dublată de prestaţia celui mai trăznit clăpar/pianist  ever,( ştiam dinainte ca pianul în genere e o mixtură de instrument cu coarde cu unul cu percuţie, dar acuma, ultima calitate a fost folosită prea la propriu, săracele corzi fiind ciupite, lovite cu băţul de tobă, frecate cu halba de bere etc.) totul pe fondul uneori sângeriu, alteori sepia al  proiectoarelor de pe pereţii muzeului, m-au făcut să trec prin  stări extreme.Mă  aşteptam la ceva  mai dark wave, electro când colo am primit un show pur acustic  şi  demenţial.

DAY 2

AMARANTHE

Per ansamblu ok, chiar promiţător dacă n-ar fi vocea/vocalu’ clean care mi s-a părut în plus.Oi fi io mai închis la minte da’ am un dinte împotriva influenţelor “core” şi “nu metal” din ultima decadă din metal.Nu mă refer la trupele care sunt pe felia asta, treaba lor, nu mă interesează.Mă refer la trupele care vin dintr-un alt film şi doar au împrumutat din zona asta.D-aia nu suport nici  vocalul de la Lacuna Coil şi nici n-am mai simţit nimic la ultimele albume Inflames. Şi io cu idiosincrasiile mele.Setlist:Invincible ,Leave Everything Behind, 1.000.000 Lightyears, Serendipity, Afterlife, Infinity, Burn With Me , Mechanical Illusion, It's All About Me   (Rain), The Nexus, Call Out My Name, Hunger 



HAGGARD

Îi vazusem prin 2008 la Cluj, da’ nu se compară sunetul din sală cu cel open air.Un sunet brici ,  din păcate cu un setlist puţin cam scurt pentru multă lume din piaţă. Am avut piese de pe Tales Of Ithiria (Tales Of Ithiria,Upon Fallen Autumn Leafs, The Sleeping Child), Eppur Si Muove (Per Aspera Ad Astra,Herr Mannelig,The Observer,Eppur Si Muove) şi Awaking the centuries, piesa omonimă.Din păcate, nimic de pe And Thou Shalt Trust The Seer.La cererile repetate de bis (We want more) Asis a pomenit de fairness şi că urmeaza să –i vedem pe WT. După ce prezentase toţi trupeţii (inclusiv cele două compatrioate ale noastre de la flaut şi oboi), Asis şi-a adus aminte că uitase taman de soprană.Pentru mine cântarea Haggard a fost momentul de vârf al festului de anul acesta.

WITHIN TEMPTATION

Chiar dacă muzical nu-mi mai spun mare lucru de ceva vreme (îs nostalgic după vremurile în care soţiorul lui Sharon îşi mai scuipa bojocii pe ici pe colo cu câte un growl…), nu am ce băga de vină la showul de anul ăsta de la Artmania. Proiecţii, efecte, scenografie, un sunet puţin cam tare pe alocuri şi totuşi curat. O prestaţie de nota 10, Sharon chiar daca e mămică şi nu întinereşte, rămâne una din vocile feminine de top din metal şi o performeră live de invidiat. Nu şi-a schimbat nici măcar o dată costumaţia pe toata durata cântării (cum obişnuiesc mai nou divele) spre deosebire de tanti de la Amaranthe . Setlist:Intro-Mother Maiden (Short Movie), Shot in the Dark, In the Middle of the Night ,Faster , Fire and Ice, Stand My Ground, Our Solemn Hour, Ice Queen, Sinéad, What Have You Done , Angels , Summertime Sadness (Lana Del Rey cover), Iron, Bis: Intro (The Silent Force), See Who I Am, Memories, Mother Earth, Stairway to the Skies .

DAY 3

XANDRIA

Ştiam de ei  de multă vreme, dar nu le acordasem prea multă atenţie până acum. Ultimul album mi se pare bunicel, nu inventează ei mersul pe jos, prea nightwishist pe alocuri , dar sună bine.Aducerea  sopranei Manuella Kraller (ex. Haggard) în trupă a însemnat un mare pas în faţă pentru muzica trupei.Din ce ascultasem înainte de ultimul album nu s-a lipit nimic de mine.Despre prestaţia la Artmania 2013 nu pot spune prea multe, n-am prins decât jumătate.Poate mi s-a părut, dar vocea Manuellei a fost dezavantajată de sonorizare, pe alocuri auzindu-se foarte în spate.
 
ORPHANED LAND

Un show prea scurt datorat faptului c-au intrat pe scenă cu întârziere (din vina lor sau o organizatorilor?), iar când eşti trupă de opening, fiecare minut contează.Setlist variat. Parcă ultimul album mi s-a părut  mai bun decât precedentul ( prea semăna cu Opeth, bănuiesc că se trăgea şi de la producătorul Steven Wilson).Astfel de trupe ar fi meritat un spaţiu mai mare de desfăsurare (la Sonisphere a fost cam la fel).Setlist:The Kiss of Babylon (The Sins) ,Birth of the Three (The Unification),Olat Ha'tamid ,All Is One,The Simple Man ,Sapari,Ocean Land (The Revelation),Norra el Norra (Entering the Ark)

LACRIMOSA

Categoric cel mai notabil lucru referitor la concertul Lacrimosa a fost ploaia .De fapt POTOPUL, că tot au treabă cei de la O.L. cu Noe şi cu arca lui.În pauza de dupa OL, fuga la bere,  încerc de obicei să-mi fac plinul în  perioadele de intermezzo ( niciodată n-am să pricep ce au în cap cei care încep să facă ture de aprovizionare după bere şi potol taman în timpul cântării, când n-ai loc de multe ori nici să arunci un ac, da’ asta-i altă poveste…)  pe când mă întorceam victorios la mese cu halbele pline, simt primele picături de ploaie ce prevesteau potopul ce va urma. Strânşi sub umbrelele de la măsuţe, tragem speranţa că se va potoli pe când începe Lacrimosa. Ca un făcut, începe mai tare! Ajunsesem să scoatem băncuţele afară în ploaie, să încăpem mai mulţi sub umbrele, iar pe final şi chiar după ce se terminase cântarea, a trebuit să escaladăm şi mesele, canalizarea din piaţă nemaifăcând faţă.”Ce vreme au nimerit şi Lacrimoşii ăştia! replică o vecină de “tribună”.Făceam cu cineva o paralelă între ploaia de acum şi cea din 2008, de pe Cotroceni de la Metallica.Atunci rezistasem eroic câteva ore în ploaie, da’ era alceva… , făcusem  1600 km dus-întors să văd first time “Metllica” şi doar nu era sa stau ascuns de ploaie prin vreun colţişor.Acum nu mă mai risc, văzusem deja Lacrimosa în 2008, unde mai pui că de la o anumită vârstă (35+) anumite părţi ale corpului încep să cânte fals în contact cu umezeala….Oricum, respect maxim pentru nebunii care nu s-au clintit din  faţa scenei pe toată perioada showului.Din ce s-a văzut de la noi Lacrimoşii au avut o prestaţie beton (dacă facem abstracţie de vocea Annei care a falsat pe alocuri). Păcat că n-au prins vreme mai bună.Setlist:Ich bin der brennende Komet,  Schakal,  Alleine zu Zweit ,  Not Every Pain Hurts,  Verloren,  Ohne Dich ist Alles Nichts ,  Weil Du Hilfe brauchst, If the World Stood Still a Day , Alles Lüge,  Ich Verlasse Heut' Dein Herz , Der Morgen Danach ,  Irgendein Arsch ist immer unterwegs ,  Fassade - 3. Satz ,  Rote Sinfonie,  Revolution , Stolzes Herz la bis.

Cam atât despre ediţia cu nr.VIII a Artmania, sper s-ajung şi la anul, dacă tot n-am ratat nici o ediţie din 2006 si până acum.



marți, 6 august 2013

CONCERTE 2013 - AUGUST: ARTmania-Dark Bombastic Evening 5 -The Wall




Intrând într-o scurtă vacanţă, m-am gândit că n-ar fi rău să suflu puţin praful de pe blogul acesta. Şi cum luna august 2013 A.D. e cea mai importantă pentru mine din punct de vedere concertistic, mă simt obligat să fac şi eu puţină agitaţie.Ergo...



Nu că n-ar mai fi si altele dar numai pt. astea am timp şi buget anul acesta.impresii după...

marți, 23 octombrie 2012

ARTMANIA 2012 – Cronică întârziată (…şi asta pe fugă)




Din cauza programului superîncărcat din ultima perioadă, n-am reuşit să ţin legătura cu online-ul mai deloc, rămânând  şi cu o restanţă pe cronica ARTmania, fapt ce mi-a atras oprobiul public, în cazul ăsta “publicul” fiind constituit din câţiva amici pe care i-am bătut la cap juma’ de an cu ARTmania, ARTmania, ARTmania şi după asta n-am mai zis nici pâs”.Drept pentru care, recunoscându-mi faptele mârşave, purced la o scurtă rememorare a ceea ce  a fost  ARTmania 2012 , ediţia cu numarul VII.

Trebuie să mărturisesc că pentru mine de cativa ani  Artmania nu mai reprezinta doar cele două zile de concerte propriu-zise ci pretextul de a petrece un miniconcediu de o săptămână  în Sibiu, încercând să văd cam tot ce se poate vedea prin Sibiu şi împrejurimi (Păltiniş, Ocna etc). Bineînteles ca felia principală din meniu o constituie tot cele două zile  de concerte, dar  integrate într-un program mai mare.L-am vizitat pe Noica la Păltiniş da’ n-am găsit decât doi tineri doctoranzi în filozofie găzduiţi acolo de Fundaţia Humanitas, după cum se ştie, nenea Noica s-a mutat din ’87 mai jos la schit.Am făcut ca în fiecare an turul Brukenthalurilor ( artă, istorie, istorie naturală), purtătorii de braţări Artmania beneficiind de reduceri substanţiale, la ASTRA pe acelaşi principiu se intră moca (după estimările organizatorilor 2000 de artmaniaci au vizitat Brukenthalul si doar 500 Muzeul Astra).Foarte faină ideea organizatorilor, şi aici mă gândesc inclusiv la Primarie, Consiliul Judeţean & Co de a facilita accesul hoardelor de roackeri la tot ce înseamnă în plan cultural Sibiul.O foarte bună autopromovare a valorilor locale, valorificând la maxim potenţialul turistic al oraşului.Sibiul e printre puţinele locuri din România în care revin de fiecare dată cu plăcere, indiferent de pretext.Normal că n-am reuşit să acopăr tot ce aş fi vrut să vad, dar există întotdeauna next time.

Acuma să revin la festivalul Artmania în sine.Unde sunt vremurile ( a nu se intelege ca le regret foarte mult….) in care bateam 1500 de km (dus-intors) pana la Bucuresti doar pentru concertul UNEI trupe (cu sau fără alte trupe la opening  -Nightwish 2005,  Candlemass 2005, Lake of Tears 2006, Iron Maiden 2008, Metallica 2008 etc).Noroc c-a aparut şi în Românica formatul de festival de metal, unde pe zona festuri medii Artmania e cel mai reprezentativ şi totodată şi cel mai longeviv (VII ediţii şi cu a VIII-a pe ţeavă) Formatul de festival are pe lângă avantajul ofertei mai mari şi mai variate şi pe cel economic ( pe care  pe vremuri nu prea îl luam în considerare  da’ după cum se ştie vremurile s-au schimbat, dintr-o leafă de bugetar nu te poţi lăţi prea mult), oferind la pachet cât pentru 5 concerte diferite.Vorbesc prin prisma unuia care pentru fiecare concert in parte trebuia sa mai iau in calcul si noptile nedormite pe tren  pe drumul pana  si de la concert, oboseala fizică şi psihică inerentă şi toate angaralele aferente (plus zile libere sau de concediu de la slujbă).Sincer, de la Sonisphere încoace n-am mai fost la nici măcar un concert în capitală.Nu e vorba de patriotism local ardelenesc, e vorba strict de factorii pe care i-am enumerat mai sus.Evident că în cazul în care se anunţă că unele OZN-uri gen RUSH, DEAD CAN DANCE, CANDLEMASS (nu prea mai au cum), ROGER WATERS au de gând să aterizeze doar la Bucureşti, voi fi in primul rând.Da’ sa nu bat apa in piua si sa trec la descrierea ostilitatilor:

TRAIL OF TEARS-Desi ii urmarisem cu interes pe primele albume, acum parca nu prea m-au convins.Un show ok si atat.Sa fie si din cauza noii vocaliste?

DEATHSTARS- Din pacate nu mi-au spus mare lucru, muzical sunt relativ ok.   Un show corect si atat.N-am priceput nici de ce trebuie sa “destroy” conationalele lor tante suedeze.” and see their blood”.

EPICA-Un show brici de la un capat la celalalt, cu o Simone Simons impecabila, o sonorizare beton.Daca lipsea Cry for the moon faceam plangere la Haga. Multe piese de pe ultimul album, care mi-a parut chiar reusit.

DIE TOTEN HOSEN-Capul de afis al festivalului privind strict ca si box office  Die toten hosen au fost intampinati intr-o atmosfera incendiara datorata si  fanilor nemti pe carei remarcasem prin Sibiu cu o seara inainte, cu bannere, steaguri, tricouri, creste punk,etc.Jos palaria pentru atmosfera creeata de acesti devotati trup si suflet care ma gandesc ca ii urmeaza peste tot in turnee .Nu prea ma pricep eu la punk da’ nu poti sa nu fii electrificat de ce se petrece la un concert de-al lor. Vocalul cred ca nici nu mai realiza cand trecea de la engleza la germana, spre confuzarea spectatorilor care totusi cred ca erau mai familiarizati cu prima. N-am recunoscut dacat Zehn Kleine Jaggermeister  si coverul  The Clash Should I Stay or Should I Go.

ABIGAIL -A se vedea mai jos la FAZE.

ARC GOTHIC -un goth rock/dark wave destul de ok, pacat ca n-au avut prea multi entuziasti in fata scenei.

ALTERNOSFERA si POETS OF THE FALL n-am prins, mai aveam cateva restante pe la Muzeul de Istorie si Franz Binder.

DELAIN- Placut impresionat de prestatia lor. O Charlotte Wessels sincer surprinsa de  reactia publicului, care le-a facut o primire destul de calda.De punctat micile probleme de sonorizare care marcheaza de obicei trupele de deshidere. Strambasem din mustati la auditia ultimului album (dupa mine situat mult sub precedentele), dar cele cateva piese de pe el prezentate live n-au sunat rau deloc. Am retinut We Are The Others,Milk And Honey,Get The Devil Out Of Me,The Gathering,Sleepwalker's Dream, Control the Storm, Electricity.Postfactum,cand scriu aceste randuri, dupa vestea inregimentarii lui Floor la Nightwish ma loveste o constatare :toate cele 5 mari voci feminine din metalul olandez au trecut pe la Artmania :Sharon, Anneke, Floor  si acum Simone si Charlotte.

EDGUY- Glumet nevoie mare, chiar daca se mai resimte dupa accidentul de acum catava vreme,  Tobias Sammet a facut un show de zile mari, cu glumite si parodii cu referire la Bruce Dickinson, Steven Tyler, Lothar Matthäus.De fapt ce sa te astepti cand trupa intra pe scena pe Last Christmas - Wham iar pe fundal troneaza un joker imens? Din pacate nu ascultasem prea mult Edguy pana acum, dar cele cateva concerte vazute pe dvd sau pe youtube m-au convins ca sunt o excelenta trupa de live.Un plus ar fi si timbrul vocal al lui Tobias care uneori ma duce cu gandul la Geoff Tate.Din fericire n-au insistat prea mult pe ultimul album, dupa declaratia lor, fiind primul concert in Romania, au preferat  un best of.N-au lipsit Nobody’s Hero, Tears of a Mandrake,Lavatory Love Machine, Ministry of Saints, Superheroes, Save Me, Babylon, King of Fools .

MY DYING BRIDE. A treia oara in Romania, a treia oara la Artmania, prima aparitie in postura de headliner.O sonorizare brici,un sunet monolitic, un Aaron la fel de teatral si de putin comunicativ, care ne-a spus totusi ca trupa se afla in perioada de inregistrarea a viitorului LP si ca, de obicei in aceasta perioada nu concerteaza facand totusi o exceptie pentru Artmania.Desi se lasase frigul, in afara de ce se petrecea pe scena nu mai simteam nimic.Un live MDB e de neratat pentru orice doomster care se respecta.Si in acelasi timp o epifanie.Au fost, in ordine:  Your River,Bring Me Victory,Like Gods of the Sun,From Darkest Skies. The Prize of Beauty, Thy Raven Wings, For You, She Is the Dark,To Remain Tombless,The Cry of Mankind,My Body, a Funeral si la bis The Dreadful Hours


FAZE:

-la tot pasul eram întrebat dacă speak romanian ,

-in timpul concertului Abigail din Piata Mica, eram la Crama Sibiana, taman la subsol , delectându-ne papilele cu bunataturi.Surprind o discutie intre ospatari despre growlul lui Mihai Ilie.”Ma duc afara sa-l vad cum arata si daca-l prind pe strada ii sparg faţa.Ma doare capu, nu mai suport. Nu poate canta şi el normal, cum se cântă?”Altul- „Oare ce-o zice el acolo?”-Naiba-l ştie!”.Adevărul e că n-am urmărit ştirie locale din Sibiu sa vad daca Mihai Ilie a patit ceva dupa concert.Eventual oparit cu ciorba la Crama Sibiana.Acuma vorbind serios, recomand cu plăcere localul respectiv, n-a fost zi din cele 6 petrecute în Sibiu în care să nu dau pe acolo.Pentru pofticiosul din mine a fost o adevărată desfatare, totul la preţuri mai mult decât decente.De asemenea recomand şi Unionu cel pionieresc.În schimb n-o să mai dau ever pe la terasa de la Sigi, unde n-am avut parte decât de fiţe hipstereşti.

-daca in fiecare an puteam sa gasesc un „ceva” specific poporului de la concert, anul asta categoric a fost anul puradeilor de roackeri.Cupluri de rockeri care si-au adus si copii dupa ei, unii la varste totusi destul de mici. Pe bune, am asistat si la o schimbare de pampers pe o bancuta de la mesele de bere.E foarte bine ca sunt obisnuiti copii de mici cu ambianta, anturajul si gusturile parintilor, dar cu o anumita limita. Nu stiu ce impact pozitiv poate avea din punct de vedere atat fizic cat si psihic receptionarea la varste fragede a miilor de wati.Cunosc cazuri de festivaluri de afara unde nu este permis accesul copiilor sub o anumita varsta fara insotitor matur (evident asta e valabilă şi la noi) si fara casti de protectie.

- Alex Brandusesc, la intrebarea daca are tricouri cu Solitude Aeturnus, in afara de xl- ul putin cam mare pentru mine:Mai asculta cineva asa ceva?I-am replicat ca nu ma deranja daca avea si un Candlemass, St.Vitus,Count Raven. Nu prea aduce asa ceva, daca vinde 1-2  la 1  an  e bine.M-am ales in schimb cu un Rush care a facut furori mai tarziu.Asteptand sa inceapa   ostilitatile in ziua a doua, un nene la 2 metri cu tricou cu Sweden Rock  vine tinta spre mine, aratand spre tricoul cu Rush: Next year in Sweden!

-explozia de gadgeturi steampunk - de la tot felul de cesulete cu cadrane care de care mai fanteziste pe la tarabele cu suveniruri  si pana la costumatia fetelor de la Pall Mall.


In loc de concluzie; ne vedem la Artmania 2013!
P.S.Am pus si câteva poze de la fata locului, fără pretenţii de calitate ci doar pentru ilustrare.









duminică, 9 octombrie 2011

ARTMANIA 2011 - CRONICA TARZIE


Artmania 2011, cea de-a sasea editie a festivalului Artmania ( si cea de-a sasea la care particip) s-a desfasurat si in acest an la mijlocul lunii august ( dupa ce primele editii s-au desfasurat in iunie, respectiv iulie), avand ca locatie principala si-n acest an Piata Mare din Sibiu.
Am fost printre cei 93 de metalheads (dupa spusele domnitelor de la punctul de informare Artmania) care si-au luat abonamente la Artmania 2011 inca din ianuarie , imediat ce aparusera, fiind singurul festival la care particip obligatoriu in fiecare an, zona Sibiului fiind una din preferatele mele ca destinatie de concediu sau mini vacanta.
Dar sa trecem la fondul problemei:

         LACRIMAS PROFUNDERE:Cand am aflat ca L.P. figureaza pe afisul festivalului, m-au apucat nostalgiile.Din pacate acum e doar  o copie palida a unor giganti ai genului gothic.Daca ne gandim la faptul ca cu doar un an in urma pe aceeasi scena urcasera Sisters of mercy iar in primul an a fost headliner HIM .Cand vorbeam de nostalgii ma refeream la timpurile cand trupetii prestau un death-doom mai mult decat onorabil, dar deh, se schimbase moda intre timp, daca trupelor de doom-death li s-a spus ani de zile ca ele ar canta gothic, unele chiar s-au apucat sa cante gothic rock (goth).Iata un exemplu al prestatiei L.P. din acea perioada, condimentat foarte inspirat ,zic eu, cu secvente din filmul Immortel :

HELLOWEEN:Cu un setlist bazat mai mult pe Keeper …I si II  plus doua piese de pe ultima aparitie discografica, Helloween au facut spectacol. Categoric capul de afis al festivalului, prestatia nemtilor a fost brici, avand in Andy Derris un frontman de mare clasa, care a facut cu publicul ce a vrut.Nu au reprezentat o surpriza pentru mine chiar daca nu cunosteam bine decat Keeperele + Master of the rings (primul meu Helloween, album  ascultat pana la epuizare pe vremea casetelor “originale” poloneze  la moda in vestul tarii pe vremea dinaintea aparitiei Legii 8/96) si evident Are you metal.Adrenalina la maxim, am ragusit din nou dupa acest concert iar grumazul ar fi vrut si el sa intre in greva de la atata balanganit.N-am topait atata de la Dark Tranquillity - tot la Sibiu.

  SETLIST :
- Intro
- Are you Metal?
- Eagle Fly Free
- March of time
- Where the sinners go
- I’m alive
- If  I could fly
- Keeper of the seven keys/The king for a 1000 years/ halloween -medley
- Future world
- Dr.Stein
- I want out  -Bis.

TARJA:Un concert corect,  soprana demonstrandu-si calitatile vocale pe fiecare piesa in parte.Si totusi nimic paranormal, nimic care sa ne faca sa nu mai regretam perioada Nightwish.Material original plus doua piese Nightwish si alte coveruri.Surpriza placuta a constituit-o prezenta tobosarului Mike Terrana, de departe cel mai experimentat muzician din lineup-ul prezentat. La inceput m-a mirat pozitionarea atipica a bateriei  pe scena (lateral stanga in loc de central cum se obisnuieste), dar apoi am priceput ca acest lucru avea legatura cu prezenta mult titratului tobosar pe scena (pentru a fi pus mai bine “in valoare”).Mi se pare ca persista inca o nostalgie dupa perioada Nightwish, vrand-nevrand tot restul carierei se va lovi de fantoma Nightwish, comparatiile cu acea perioada fiind inevitabile, atat in orizontul de asteptare al fanilor cat si al ei personal ca si artist. Se poate remarca o anumita nehotarare stilistica, chiar daca ultimul album ofera o surpriza placuta urechii oricarui rocker amator de sonoritati metal-simfonice. 

REPUBLICA:Un amestec de britpop-electro-punk , si care desi s-au nimerit ca nuca in perete cu restul lineup-ului festului, s-au achitat zic eu onorabil de sarcinile si indatoririle din fisa postului. Drop Dead Gorgeous , Ready to go si un cover Genesis mi-au ramas in minte.

 

           SONATA ARCTICA:Spre  rusinea mea (sau nu!) tot ce cunosteam de la Sonata Arctica erau cateva piese mai in forta de pe ultimul album The Days of Grays, respectiv Flag in the ground, Deathaura & more.Poate din cauza oboselii si a altor factori care nu-si au locul a fi explicati aici, n-am percutat din prima la sonoritatile finlandezilor, insa incet incet m-a prins, marturisind ca n-a fost deloc o ora pierduta in zadar.Pozitionarea a fost relativ strategica, exact in fata mixerului si din cand in cand mai trageam cu ochiul sa vad ce fac cei doi suomi people de la butoane.Si faceau a dracului de bine ce faceau….Poate sunt eu mai sucit, dar am momente cand mi se pare ca vocea nu pusca de fel cu sonoritatile power ale trupetilor.Din fericire nu ma tine mult senzatia asta.N-am putut sa nu remarc cele cateva fanisoare S.A. la varsta critica (12-15) cocotate pe gardul fantanii din  Piata Mare si chiuind de mama focului.(O mica paranteza :asa cum remarca si o cronica de pe Metalfan a fost plin de tricouri Iron Maiden, semn ca poporul metalist de o anumita varsta sensibil marcata de pubertate s-a mai copt -paradoxal!- in materie de gusturi fata de acum 2-3-4 ani cand nu mai incapeai de atatea tricouri cu Manson si C.o.Filth.Orice s-ar zice , prefer o piata plina de fanisoare Sonata Arctica ori alte cele decat  cu mansoni si filtzi.Mi se par mai sincere si mai putin “toxice” decat poserii evil wanna be .Si o mult mai buna baza de plecare in ascultatul muzichiilor la varste mai fragede.A se remarca faptul ca m-am abtinut a folosi apelativul de “pokemoni” pentru categoriile sus amintite).Revenind la trupeti, pana la urma s-a dovedit a fi un concert reusit, vocalul a dovedit ca stie destul de bine ce face (atunci cand canta, nu si atunci cand vorbeste - asta si dupa propria marturisire), poporul spectator percutand foarte bine la muzica finlandezilor.

LACUNA COIL:Ziceam undeva mai sus de nostalgiile personale dupa perioada de sfarsit a anilor ’90 (musical vorbind).Ei bine, si in cazul Lacuna Coil se aplica acelasi algoritm, albumul lor de debut In a Reverie-1999  fiind la vremea respectiva unul dintre preferatele mele pe zona gothic metal.Din pacate  am probleme  majore cu influentele nu metal aparute in ultimii ani in muzica trupei.Per total  o prestatie profi, cu carlig la public , vinovata principala pentru asta fiind Cristina Scabbia intr-o forma de zile mari.Foarte reusit coverul dupa  Enjoy the Silence, insa as fi asteptat si un  To Myself I Turned….Ca o chestie pur personala, nici odata n-am putut sa-l support pe mascariciul ala ce-si zice vocal la L.C.
Una peste alta, a fost o editie reusita dupa parerea mea, cu toate ca am auzit destule voci care se plangeau c-a fost prea "subtire" distributia fata de alti ani.Poate c-a fost editia cea mai "non doom" de pana acum insa ma declar multumit per ansamblu.La concertele desfasurate in spatiul din Dumbrava n-am reusit sa ajung datorita distantei prea mari si a programului incarcat iar pe cele din Piata Mica le-am ratat la mustata, singurul vinovat fiind doar Brukenthalul...Nu pot sa nu salut initiativa municipalitatii de-a  facilita cu ocazia festivalului accesul participantilor la vizitarea principalelor obiective culturale ale Sibiului si nu numai, impreuna cu alte manifestari care se desfasoara in paralel cu festivalul.
           Nota:Am folosit pentru ilustrare  filmari pescuite de pe Youtube care surprind modul de desfasurarea al ostilitatilor chiar de la fata locului. 

           Pe aceeasi tema:  ARTMANIA 2011 
                                             CONCERTE 2011

vineri, 22 iulie 2011

ARTMANIA 2011

Mai sunt trei săptămâni pânâ la ediţia 2011 a festivalului  Artmania !

 




            Pe aceeasi tema:  ARTMANIA 2011 –Cronica tarzie
                                       CONCERTE 2011