NEBUNUL CU OCHII ÎNCHIŞI

                 RAFTUL DE  ROCK- III

Titlu : Nebunul cu ochii închişi. Poveşti de viaţă

Autori: Mony Bordeianu în dialog cu Doru Ionescu

Editura :Integral

Data apariție : 28.05.2016

Format: 13x20 cm

Număr de pagini: 152 + 8 pagini coliță imagini

ISBN: 978-606-8782-36-2

Această carte nu e o lucrare beletristică – cu atât mai puțin un roman –, nici o autobiografie, nu e nici măcar o descriere exactă a celor întâmplate de-a lungul anilor. Este doar o încercare de a-mi aduce aminte de una sau de alta, sunt doar niște povești de viață.(…)Adevăr sau legendă, aceasta este povestea vieţii mele, alcătuită din fragmente, interviuri, oglindiri, amintiri.

Mony Bordeianu

Născut în Besenova Nouă ( redenumită mai târziu Dudeştii Noi), în Banat, după mutarea la Timişoara în 1960, se nimereşte să fie vecin cu Nicu Covaci, cu care va lega o prietenie care  va ţine până în ziua de azi.De fapt primele dăţi se întâlniseră la USODA ( un fel de ştrand din perioada aceea) şi apoi constată că nu stau departe unul de celălat, ba îşi mai descoperă şi afinităţile muzicale comune.

Activează la început în trupa Uranus (formaţia Uzinei de Baterii din Timişoara), apoi se “transferă” la Sfinţii lui Covaci, care mai târziu se va reboteza Phoenix (după cântarea de la balul bobocilor de la IATC).Repertoriul era compus la început din coveruri Shadows, Beatles, Kinks, Byrds, Stones, după care încep să aibe şi compoziţii proprii.

După cum recunoşte şi Covaci, rolul decisiv în alegerea  stilului formaţiei (beat), în anii ’60, îi revine lui Mony, care avea şi un rol important în scrierea pieselor (practic de partea de creaţie  răspundeau cel mai mult Mony şi Nicu Covaci)

De departe cel mai cosmopolit dintre trupeţi, pe jumătate neamţ (şvab), Mony Bordeianu avea norocul să aibă o mătuşă în SUA şi bunica din partea mamei în Germania, bunică care îl aproviziona cu discuri, reviste de muzică (Bravo, Melody Maker), chitări, amplificatoare, etc.E antologic episodul cu prima probă a amplificatorului Selmer, o experienţă aproape religioasă.

Încep să aibe din ce în ce mai multe concerte ( cântările de acasă din Timişoara din clubul Lola, festivalul de la Iaşi, două veri pe litoral), acest fapt ducând la perfecţionarea trupeţilor ca şi înstrumentişti şi implicit la sudarea formaţiei. La festivalul de la Iaşi dau peste providenţialul Cornel Chiriac cel care de altfel le va mijloci şi primele înregistrări.După apariţia a doua EP –uri, în culmea gloriei, primeşte viza de America, chiar înainte de a da examenul de stat (licenţa în vremea aceea).

Pleacă legal (împreună cu familia) în America via Germania (unde va sta căteva luni chiar la Cornel Chiriac cel care ajunsese deja la Europa Liberă), însă nu se prea adaptează vieţii de acolo.Un an nu lucrează, aprofundând însă limba engleză, iar apoi începe de la munca de jos (împachetat de chiloţi).

Revine în ţară să se însoare, pleacă înapoi cu nevasta în America, apoi după 7 ani şi un divorţ, revine în Europa, mai precis Germania, la chemarea lui Covaci care fugise din ţară cu restul trupeţilor, mai puţin Baniciu (povestea e ultra cunoscută).Trăieşte alături de ceilalţi trupeţi  o viată relativ boemă (concerte, chefuri, fănişoare şamd) însă atunci când se cam termină rezervele,concertele se împuţinează, nu reuşesc să prindă contracte cu casele de discuri şi sunt nevoiţi să se despartă din nou.

Revenit după revoluţie în ţară, va avea câteva turnee cu renăscută Phoenix, primind chiar meritul cultural în grad de cavaler de la preşedintele României în 2007.

***

Am dat peste volumul de mai sus pe site-ul editurii Integral (editură care are o întreagă colecţie dedicată celor de la Phoenix), căutând după ultima carte a lui Krossfire.Aveam deja în bibliotecă opusul lui Covaci apărut prin anii ’90 la Nemira (Phoenix, însă eu ) şi cum aveam de gând să-i dau o recitire, am considerat numai bună cartea despre Mony ca un preambul la istoria Phoenix .De fapt, tot Integral a reeditat Phoenix, însă eu aceasta primind şi o continuare prin Giudecata Înţepţilor.

Iniţiatorul acestui proiect (şi autor/coautor) e nimeni altul decât Doru Rocker Ionescu, omul din spatele primei reviste româneşti de rock/metal postdecembriste (Rocker, apărut înainte de HMM-ul lui Lenţi) şi mai apoi un adevărat istoric al fenomenului rock românesc din perioada comunistă, dezgropând la propriu din arhivele TVR o multime de materiale inedite din acea perioadă, materializate ulterior în cadrul emisiunilor Remix.Rock Forum, Timpul Chitarelor Electrice de pe TVR 2, apoi defunctul TVR Cultural, prin serialele retrospective despre Phoenix (Integrala Phoenix), Sfinx, Progresiv TM, Pro Musica, Semnal M şi mulţi alţii.

O carte plăcută la citit, şi mai uşor dacă se cunoaşte căte ceva din istoria trupei,  se poate asezona cu fonograme din epoca, mai ales de pe opusul Vremuri.O muţime de amănunte inedite despre cum au apărut piesele arhicunoscute astăzi, detalii din culise,originea numelor de Sfinţii, apoi Phoenix, improvizatiile tehnice care tineau loc de scule profi în acea vreme şamd.

Nu vreau să “dau spoilere” prea multe aşa că vă las pe voi să puneţi mâna pe acest volum absolut necesar pentru cei interesati de istoria culturii populare autohtone, rockeri sau nu, poate simpli nostalgici după anumite Vremuri.

 
           

           Pe aceeaşi temă:RdR I -HughLaurie -Traficantul de arme

                                   RdR II-Primul roman “metal“ din literatura română ?